Măsuri secetă. Raed Arafat: Pompierii pot ajuta populația cu apă menajeră, nu și cu apă potabilă

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat miercuri că Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă poate ajuta populaţia afectată de secetă, prin livrarea de apă menajeră cu cisternele, dar nu şi de apă potabilă.

„Pentru problema cu apa şi cu raţionalizarea apei sau cu lipsa apei în unele localităţi, vom asigura sprijinul la nevoie de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă pentru apă menajeră, dar nu pentru apă potabilă.

Apa potabilă dacă va fi nevoie poate fi asigurată sub formă de apă îmbuteliată de către autorităţi şi, dacă este nevoie, se poate apela inclusiv la hotărâri ale Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Încă nu am ajuns la această situaţie să fie nevoie de aşa ceva, dar suntem atenţi la la acest aspect şi, dacă este vorba de lipsa de apă menajeră, putem sprijini, am mai făcut acest lucru. Pentru apă potabilă va trebui să apelăm la alte resurse, inclusiv la rezervele de stat, pentru asigurarea unor cantităţi în localităţile care necesită aşa ceva”, a spus Arafat, miercuri seară, după ședința CNSU de la Palatul Victoria.

Raed Arafat a explicat că au mai fost situaţii în trecut când pompierii au ajutat populaţia prin distribuirea de apă, transportată cu cisternele, o parte fiind luate din mediul privat.

„Aici ne uităm nu numai la oameni, ci şi la animale. Acum un an sau doi, în unele zone, pompierii au asigurat apă pentru animalele care nu mai aveau apă”, a precizat Arafat.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat un set de măsuri pentru perioadele caniculare pentru populaţie şi instituţii. A fost decisă adaptarea programului de lucru şi limitarea activităţilor desfăşurate în aer liber şi, de asemenea, amenajarea unor puncte medicale de prim ajutor şi adăpostire a populaţiei, dotate cu apă potabilă care să fie distribuită gratuit, a anunţat şeful DSU, Raed Arafat.

Mobilizare generală în România împotriva caniculei – MĂSURI urgente pentru populație – DOCUMENT

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a anunțat la finalul ședinței de Guvern de miercuri că și alte administraţii locale vor trebui să impună restricţii la utilizarea apei potabile, considerând că este o mare risipă ca cetăţenii să ude grădinile cu apă potabilă, „chiar dacă ne pare rău pentru roşii”.

Sursa: Realitatea Financiara

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri