Cătălin Cîrstoiu s-a retras. Coaliția merge cu candidați separați la Primăria Capitalei: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

După o zi de ședințe maraton, de aproape 11 ore, ale liderilor Coaliției pe tema viitorului politic al medicului Cătălin Cîrstoiu, acesta s-a retras. Anunțul a fost făcut de jurnalista Anca Alexandrescu, în cadrul emisiunii Culisele Statului Paralel. Ulterior, după miezul nopții, surse politice au anunțat că s-a decis în Coaliție varianta candidaturilor separate: Gabriela Firea, pentru PSD, respectiv Sebastian Burduja, PNL.

„După atâtea ore, deși l-au rugat, i-au spus că are complexul Stockholm, în acest moment pot să vă anunț că s-a retras candidatul Cătălin Cîrstoiu”, a anunțat Anca Alexandrescu.

Cert este că medicul a părăsit clădirea guvernului luni, după ora 23:00. Alte surse au indicat faptul că medicul nu ar fi acceptat să se retragă, ci a lăsat decizia la latitudinea șefilor Coaliției. 

Ulterior, după miezul nopții, surse din Coaliție au anunțat că s-a decis varianta candidaturilor separate, cu Gabriela Firea pentru PSD și Sebastian Burduja pentru PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide.

Liberalii și social-democrații au convenit ca cei doi candidați să nu se atace în campanie. În același timp, s-a decis ca pe sectoare candidații să rămân comuni, la fel și listele de consilii locale. Este o situație similară cu deciziile luate pentru Bacău și Brașov. 

Reamintim că medicul Cătălin Cîrstoiu a ajuns, luni seară, la Guvern, la ședința în cadrul căreia urma să i se decidă soarta pe scena politică. Acest lucru se întâmplă deja după mai bine de 7 ore de discuții între liderii Coaliției PSD-PNL privind menținerea sa drept candidat unic la Primăria Capitalei.

Încă de luni dimineață, surse apropiate din ședința Coaliției au spus că medicul Cătălin Cîrstoiu va fi retras, dar că va exista totuși un candidat comun pentru această funcție. 

 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri